România e pregătită să limiteze importurile de ouă și carne de pasăre din Ucraina, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Florin Barbu susține că este nevoie de o intervenție a Comisiei Europene în privința acestor importuri, ținând cont de faptul că fermierilor autohtoni le sunt impuse anumite condiționalități cu privire la creșterea păsărilor.
Producția de carne de pasăre s-a majorat în iulie 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, dar și față de luna precedentă, în timp ce la ovine și caprine s-a consemnat o creștere a producției doar în raport cu iunie 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
Vama chineză a interzis de importul direct sau indirect de păsări de curte și produse aferente din Polonia, din cauza izbucnirii unui focar al subtipului de gripă aviară înalt patogenă H5N1, transmite Reuters.
Producția de carne de pasăre a României s-a majorat în luna ianuarie 2024 cu 5,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut, și cu aproape 16% față de decembrie 2023, totalizând 48.002 tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Producția de carne de pasăre a României s-a majorat în luna septembrie 2023 cu 3,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, dar a scăzut față de luna precedentă cu aproape 4%, totalizând 45.715 tone, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație ce vizează un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care își desfășoară activitatea pe piața producției și/sau comercializării cărnii de pasăre din România.
Ucraina, un important furnizor de produse din carne de pasăre, a anunțat că a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană pentru a separa regiunile din Ucraina unde nu există virusul gripei aviare de cele afectate de acest virus, în ideea de a permite Kievului să reia exporturile de carne de pasăre spre UE, informează Reuters.
China a aprobat reluarea importurilor de carne de pasăre și produse din carne de pasăre provenite din SUA, a anunțat luni Ministerul Agriculturii de la Beijing, transmite Reuters.
Un plan al Uniunii Europene destinat limitării importurilor de carne de pui din Ucraina a trecut marți de ultimul obstacol politic, după ce Parlamentul European a votat în favoarea includerii pieptului de pui cu os pe lista produselor din Ucraina care beneficiază de o anumită cotă scutită de la plata taxelor de import, transmite Bloomberg.
Polițiștii locali din Galați au descoperit, în urma unui control în piețele din oraș, carne cumpărată din magazine, vopsită cu galben și prezentată cumpărătorilor ca fiind carne provenită de la păsări crescute natural, în curte. Doi vânzători au fost amendați, în timp ce un al treilea a fugit la vederea oamenilor legii.
Producția de carne a României a scăzut la toate speciile de animale (ovine, caprine, porcine și bovine) în luna martie 2019, față de perioada similară a anului trecut, dar a crescut la păsări, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică.
Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (A.C.E.B.O.P.) atrage atenția asupra creșterii prețului la carnea de porc și pasăre, anticipând că următoarea perioadă va aduce o majorare a prețului cu 30-40%.
Statele membre ale Uniunii Europene au produs în 2018 o cantitate record de 15,2 milioane tone de carne de pasăre, în creștere cu aproape un sfert, sau 3,2 milioane tone, comparativ cu 2010, arată datele publicate luni de Eurostat.